Primii tahitieni au ajuns în Insulele Societății din Polinezia de Vest după anul 900 e.n., posibil între 1025 și 1120. Dovezile sugerează o lungă migrație din Asia de Sud-Est, prin Fiji, Samoa și Tonga, cu ajutorul canoelor mari, capabile să transporte familii și animale.
Înainte de contactul european, Tahiti era împărțită în teritoriile clanurilor, cele mai puternice clanuri – Teva i Uta și Teva i Tai – au dominat sudul. Conducerea clanurilor includea șefi (ariʻi rahi), nobili (ariʻi) și sub-șefi (ʻĪatoʻai).
Șefii dețineau atât roluri politice, cât și cele religioase, erau venerați pentru puterea moștenită și purtau centuri roșii cu pene care erau un simbol al puterii. Cu toate acestea, deciziile majore, în special în timpul războiului, necesitau consilii formate din nobili și sub-șefi. Fiecare clan avea, de asemenea, propriile temple (marae) și preoți.
Primul european care a văzut Tahiti a fost exploratorul spaniol Juan Fernandez în 1576–1577 sau navigatorul portughez Pedro Fernandes de Queiros în 1606, deși este posibil să fi văzut o insulă din apropiere. Contactul european confirmat a avut loc în 1767, când căpitanul britanic, Samuel Wallis a sosit la bordul navei HMS Dolphin. Prietenia inițială cu căpeteniile locale s-a tensionat, ducând la încăierări, dar pacea a fost restabilită prin ofrandele căpeteniei Oberea.
Tahiti în secolul XVIII: între știință, colonizare și răzvrătire
În 1768, exploratorul francez, Louis Antoine de Bougainville a sosit în Tahiti, a fost întâmpinat de căpeteniile locale și a rămas aproximativ zece zile. În 1769, căpitanul James Cook a sosit ca să observe tranzitul planetei Venus și să adune date științifice și culturale. El a estimat populația la 200.000, deși cercetătorii ulteriori au sugerat că erau doar 35.000.
Spania a încercat să colonizeze Tahiti din anul 1772, trimițând mai multe expediții sub conducerea lui Domingo de Bonechea. O misiune a spaniolilor a fost stabilită pentru scurt timp, dar a fost abandonată în 1775. James Cook s-a întors în 1773 și din nou în 1777 și a vizitat Moʻorea, o zonă apropiată, fapt care a întărit prezența britanică.
În 1788, nava HMS Bounty a sosit în Tahiti pentru colectarea pomilor de pâine pentru plantațiile din Caraibe, un plan susținut de botanistul Sir Joseph Banks. După o ședere de cinci luni, a avut loc o revoltă condusă de Fletcher Christian în 1789, iar căpitanul Bligh și echipajul loial lui au fost abandonați pe o barcă în derivă.
Câțiva răzvrătiți s-au întors în Tahiti și s-au aliat cu șeful Tu, furnizând arme și acționând ca mercenari. Tu le-a folosit ajutorul pentru consolidarea puterii, adoptând titlul de Pomare I în onoarea fiicei sale și fondând dinastia Pomare, care a unificat Tahiti.
Reforma tahitiană sub influența misionarilor creștini
În 1791, HMS Pandora a capturat 14 răzvrătiți, deși doar unii au supraviețuit pentru a fi judecați. Până în anii 1790, au început să sosească balenierele și navele cu negustori, aceștia au introdus alcool, arme și boli, care au devastat populația locală de la 16.000 la sub 6.000 până în 1854.
Pe 5 martie 1797, reprezentanții Societății Misionare din Londra au sosit în Golful Matavai, Tahiti, cu scopul să convertească populația locală la creștinism. În ciuda dificultăților timpurii, aceștia au câștigat influență printr-o alianță cu Pomare al II-lea, care s-a convertit în 1812. Victoria sa din 1815 la Feʻi Pi a unificat Tahitiul sub o singură stăpânire, punând capăt feudalismului și promovând protestantismul.
Misionarii au introdus educația occidentală, au tradus Evangheliile în limba tahitiană și au fondat orașul Papeʻete în 1818. În 1819, Pomare al II-lea a adoptat primul cod legal, care a interzis obiceiurile tradiționale precum nuditatea, dansul și tatuajele.
Până în anii 1820, majoritatea tahitienilor erau convertiți. După moartea lui Pomare al II-lea, în 1821, a fost stabilită o regență pentru tânărul său fiu, Pomare al III-lea. Misionarii au profitat de ocazie pentru a remodela guvernarea, creând Adunarea Legislativă Tahitiană în 1824.
Începutul influenței franceze în Tahiti
După moartea lui Pomare al III-lea în 1827, sora sa, Aimata, a devenit Pomare a IV-a. Domnia ei a fost marcată de slăbirea puterii regale și de creșterea influenței străine, în special britanice.
În anii 1830 și 1840, Tahiti a fost vizitată de personalități precum Charles Darwin și exploratori americani, care au observat transformarea creștină a insulei și tensiunile coloniale, culminând cu anexarea franceză în 1842.
În 1836, George Pritchard, consilierul reginei Pomare a IV-a, a expulzat doi preoți catolici francezi, determinând Franța să-l trimită pe amiralul Du Petit-Thouars pentru a cere despăgubiri în 1838. După anexarea Insulelor Marchize în 1842, Du Petit-Thouars s-a întors în Tahiti, a obținut sprijinul șefilor pro-francezi și a făcut presiuni asupra Reginei pentru a semna un tratat de protectorat, înainte ca acesta să fie ratificat de Franța.
În baza tratatului, Tahiti și-a păstrat suveranitatea internă, în timp ce Franța controla afacerile externe și apărarea. Acest lucru a declanșat o luptă pentru putere între protestanții englezi și catolicii francezi. În ciuda prezenței franceze, influența protestantă a rămas puternică datorită rădăcinilor lor adânci în societatea tahitiană. Pritchard s-a întors ulterior pentru a-i mobiliza pe localnici împotriva influenței catolice franceze.
Căderea monarhiei tahitiene și afirmarea dominației franceze
În 1843, regina Pomare a IV-a, sfătuită de George Pritchard, a ridicat steagul tahitian peste Protectoratul francez, determinându-l pe amiralul Du Petit-Thouars să anexeze Tahiti și să o exileze pe regină. Drept rezultat, Pritchard a fost închis și expulzat. A urmat războiul franco-tahitian (1844–1846), încheiat cu victoria francezilor. Regina s-a întors în 1847 cu o autoritate redusă, iar influența franceză a crescut, înlocuind misiunile britanice cu cele franceze până în 1863.
La sfârșitul anilor 1800, au fost aduși muncitori chinezi pentru plantații, dintre care unii s-au stabilit definitiv. Consiliile districtuale au fost formate în 1866 pentru păstrarea tradițiilor locale. După moartea reginei Pomare în 1877, fiul ei, Pomare al V-lea, a abdicat în 1880 și a cedat Tahiti Franței. Tahiti a devenit o colonie franceză, deși locuitorii săi au dobândit cetățenia franceză.
Până în anii 1890, Papeʻete a devenit o comună franceză, artistul Paul Gauguin a trăit și a pictat în Tahiti, iar constructorul naval american Matthew Turner a construit goeleta Papeete pentru călătorii rapide între San Francisco și Tahiti.
Foto:William Bligh supraveghind transplantul de pomi de pâine din Tahiti, pictat și gravat de T Gosse. Londra, 1796.
CITEȘTE ȘI:
Toussaint Louverture, sclavul care a orchestrat revoluția din Haiti
